Secretul unui păr strălucitor poate fi Elseve Nutri-Gloss Crystal?
Prima impresie pe care o poate face un produs are loc în incinta magazinului în care este vândut. Dacă aș fi văzut noul șampon Elseve Nutri-Gloss Crystal, de la L`Oreal Paris, pe rafturile unui supermarket, mai mult ca sigur mi-ar fi atras atenția. Este un șampon cu ambalaj roz, iar noi, fetele, avem un receptor în creier, care se activează atunci când în câmpul nostru vizual apare culoarea roz :)
Particulele fine, sclipitoare, din compoziție, le-aș fi văzut prin ambalajul transparent, și cred că m-ar fi îndemnat să zăbovesc două minute, cât să citesc mai multe detalii de pe etichetă.
Eticheta mi-ar fi dezvăluit că șamponul se adresează unui păr lung, tern, normal sau fin. Părul meu nu este nici lung, nici normal; dar fin, tern, uscat și degradat la vârfuri. Deja mă gândeam că poate nu este ce caut.
Am totuși ceva timp la dispoziție și citesc repede promisiunile cu care producătorul ne ademenește- stralucire de cristal și păr ușor ca un fulg. Bineînțeles că este menționată, chiar de două ori, încapacitatea acestui produs de a încărca părul. Câte produse promit să nu încarce părul? Va spun eu -foarte multe. Câte produse se țin de promisiune? Foarte puține.
Și totuși, îl cumpăr sau nu?
Observ că e o idee cam lichid, deci se va consuma repede. Are particule sclipitoare, deci poate încărca părul (deși producătorul susține clar că așa ceva e imposibil). Nu este în totalitate recomandat tipului meu de păr, dar particulele acelea sclipitoare mă hipnotizează. Deschid capacul și mă desfăt cu un miros citric-fructat, amețitor. Mi se face pofta de o limonada cu zmeura.
Până să mă dezmeticesc realizez că șamponul este deja în coș, iar eu sunt aproape de casa de marcat. E deja prea târziu, iar mie nu-mi place să am regrete. Poate fi un produs care să creeze iluzii și amintiri sau poate fi încă o dezamăgire.
Adevărul este că m-a intrigat și cred că îi voi da o șansa.
Si...pentru că încă mai am momente când mă uit la cristalele din el, l-am pozat lângă cele mai sclipicioase lacuri de unghii pe care le dețin, pentru a vedea cine iese învingător.
Mi se pare mie sau a cam fost eclipsat? :))

Vă atrage ideea unui șampon cu microcristale? Credeți că acesta este secretul unui păr strălucitor?
p.s.: Această postare este scrisă pentru Școala de Beauty Blogging L’Oreal Paris România. Vă invit să mă votati, aici, deoarece votul vostru chiar contează . In proportie de 20%, dar tot e ceva :) Zuza G. chiar s-a implicat activ si a facut o postare foarte utila, despre cum ma puteti vota, aici.
Ma bucura sa vad ca am prieteni atat de saritori :)
1 comentarii
Ce pret are? sunt foarte tentata sa il cumpar si eu :D
RăspundețiȘtergere