Parfumul de Vineri - London Burberry

By 14:46:00 , , , , ,

N-am fost niciodată în Londra, dar asta nu mă împiedică să-mi declar dragostea pentru parfumul meu preferat, London, de la Burberry.  
L-am descoperit într-o revistă, sub formă de eșantion de testat, pe băncile liceului. A trecut ceva vreme de atunci :) 

 Coincidența făcea ca fix în acea perioadă să dea norocul peste mine și să îmi pot permite anumite răsfățuri parfumate. Am luat acea întâmplare ca o confirmare că nu există coincidențe, ci momente sincronizate, în așa fel, încât să putem avea ce ne dorim, atunci când ne dorim. Cred cu tărie, că toate se întâmplă la momentul potrivit. Trebuie să știm să recunoaștem acele momente. E simplu, nu? 

Să revenim la povestea mea, deoarece am prostul obicei să mă pierd în detalii și cu greu reușesc să urmăresc un fir narativ, cât de cât ordonat :)) Toți prietenii îmi reproșează asta, dar eu cred că face parte din farmecul meu personal :) 

Parfumul a fost așadar o dorință indeplinită, care m-a însoțit ani la rând, în călătoria mea prin viață. A încântat simțul olfactiv al prietenelor mele, al iubiților, al rudelor și al cunoștiințelor. Chiar țin minte că odată, o prietenă foarte bună, V., mi-a spus că mă recunoaște după parfum :) Iar Larisa mi-a sugerat să mă mai dau cu "parfumul ăla de mirosea frumos" :)) 

 Acum, cu atâtea sticlute frumos colorate și decorate, îmi e greu să mă dau în fiecare zi cu London. Îl păstrez pentru ocazii speciale, când am nevoie de încredere în mine sau când simt că ziua respectivă va fi o zi de care sigur îmi voi aminti.  

 Desigur că îmi doresc să ajung, la un moment dat, în Londra, dar toate la timpul lor, nu? Cum ar fi să mă plimb prin Londra, mirosind a London :) 

 Câteva detalii despre parfum, în  caz că v-am făcut curioase cu privire la această minunată aromă - este un parfum floral, cu notă principală florea de iasomie (știți cât ador iasomia în parfumuri), alături de trandafir, patchouli, bujor și alte note fructate; și bază lemnoasă. E puțin greoi, la început, însă mie îmi plac parfumurile persistente, pe care le simt și la sfârșitul unei zile aglomerate. Are o căldură, care mă înconjoară, mă relaxează, mă îndeamnă la visare - la nopți de vară, petrecute împreună. 

 După atâția ani trebuie să îl declar parfumul meu preferat, un parfum atemporal și de care mă leagă cele mai frumoase amintiri. Acum știți :)

You Might Also Like

8 comentarii

  1. Da, superb.Si eu ador parfumurile, iti dau intr-adevar o mare incredere in tine.Nu am incercat "London", insa, dupa prezentarea ta, chiar mi-as dori sa-l incerc

    RăspundețiȘtergere
  2. MMM felul in care l-ai prezentat ma face curioasa si vreau sa il incerc:)
    Parfumul meu preferat este Chloe<3
    pupici:*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa-mi spui cum l-ai perceput :) Aproape toate parfumurile Burberry mi-au placut :)

      Ștergere
  3. Ti- ai comandat vreodata de pe aoro ? Eu sunt tentata sa- mi iau b sport si- as mai vrea ceva pareri .:-) merci !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mi-am comandat o singura data si a fost ok. Am auzit si eu povesti, cum ca unii primesc fake-uri, insa nu ma pot pronunta. Eu n-am ce sa le reprosez, asa ca...decizia iti apartine :P

      Ștergere
  4. Un parfum deosebit si puternic. Eu il ador, la fel ca si pe celelalte de la Burberry!

    RăspundețiȘtergere
  5. Da, toate sunt superbe :) Mi-as mai dori Weekend :X Probabil il voi avea, la momentul potrivit.

    RăspundețiȘtergere