Bioderma a lansat Sensibio AR BB Cream

By 09:00:00 , , , , ,

Așa, și? Probabil sunteți sătule de explozia asta de BB creme, și pe cuvânt că vă înțeleg. Numai eu, am pe puțin vreo trei acasă, dar de folosit nu prea le folosesc. Nu sunt produsele mele preferate, deoarece nu au acoperirea unui fond de ten și nici rezistența sau efectul matifiant al acestuia.
E drept că aceste BB creme au un factor de protecție bunicel, în comparație cu unele fonduri de ten, care au SPF ioc, dar tot nu mă îndur să dau fondurile mele de ten pe o BB cremă. Așa-i că nu sunt singura?
 Poate, dacă acea BB cremă ar avea o acoperire medie, nu mi-ar face fața să lucească excesiv, nu mi s-ar scurge de pe  față (da, s-a intamplat si asta) și mi s-ar potrivi ca nuanță; poate atunci aș fi tentată să o încerc. Ghiciți cine a îndeplinit aceste condiții? Sensibio AR BB Cream :)
 Au așteptat ceva timp cei de la Biodermă până să scoată pe piață o cremă BB, dar așteptarea a meritat. Cred eu. Sensibio AR BB Cream este o cremă antiroșeață , care aduce mai mult a fond de ten, mascând micile imperfecțiuni. Este destinată unui ten sensibil și are în completare, pentru o rutină zilnică armonioasă, o nouă soluție micelara, Sensibio H2O AR.
 Eu am avut plăcerea să fiu invitată la prima ieșire în lume a cremei BB, într-un decor roz, plin cu baloane și bloggerite dragi. Nu am rezistat tentației și m-am pozat cu ele (și cu baloanele, și cu bloggeritele:))

Primele impresii, după folosirea BB cremei sunt chiar bune. Am reușit să o folosesc de câteva ori deja. În afară de faptul că trebuie să fiu atentă să o întind bine, când o aplic, n-am ce să-i reproșez. Are acoperire medie, SPF 30, nuanța nu e nici prea deschisă, nici prea închisă, nu-mi lucește fața de la ea, și rezistă surprinzător de bine.
 Cum prind puțin timp liber, cum fac și câteva poze pentru a vă arată ce diferență e înainte și după :) Cine știe, poate va intra și printre preferatele lunii :)
 O puteți încerca în farmacii, în cazul în care v-am stârnit interesul. Chiar sunt curioasă cum vi se pare și vouă. Poate dacă vă place foarte mult vom complota împreună la o modalitate de îndeplinire a dorințelor.

 Vă doresc o săptămână minunată. Ne auzim în weekend. Până atunci nu uitați să vă înscrieți la concursul cu ojele. Numai pentru cele care își doresc, desigur :)

You Might Also Like

2 comentarii

  1. Eu o am pe cea de la Balea. Inca nu mi-am facut o idee prea sigura daca imi place sau nu. Astept review-ul tau.

    RăspundețiȘtergere
  2. imi plac BB -urile pentru ce fac , in general , sunt convinsa ca si acesta este buna , folosesc Bioderma .

    RăspundețiȘtergere