Azi imi place Benefit BIG EASY
Cu fiecare petrecere Sephora descopăr o groază de produse noi, iar pe unele chiar am ocazia să le și testez. Cam așa a stat treaba și cu Benefit Big Easy, un fel de BB cream, mai altfel.
Știți deja că nu mă prea dau în vânt după astfel de produse, pentru că majoritatea sunt destinate fetelor cu ten normal sau uscat. Rare sunt situațiile în care am descoperit un astfel de produs destinat tenului meu mixt.
De fapt, chiar căutam un fond de ten/BB cream cu textură lejeră, care să se transforme într-un voal pudrat, după aplicarea pe ten. Big Easy este fix ce aveam nevoie.
Paleta de nuanțe pare săracă, dar vă asigur că Big Easy se adaptează foarte bine nuanței tenului vostru. De exemplu, eu am nuanța 3 și, deși am crezut că va fi prea închisă, mi se potrivește de minune. Cred că mi s-ar potrivi și nuanțele 1 și 2.
Pe Beautypedia am citit că de fapt n-ar conține cine știe ce ingrediente benefice pentru ten, dar pentru asta există creme de față, nu? Eu îl folosesc pentru uniformizarea nuanței tenului și pentru efectul matifiant. Până acum sunt multumita, dar trebuie sa va avertizez ca trebuie să îl aplicați destul de rapid, deoarece se usucă repede. Practic își schimbă consistența, lăsând tenul catifelat și cu un aspect final ușor pudrat, fără să evidențieze zonele uscate. În plus, împiedică luciul să-și facă de cap câteva ore bune (5-6 ore).
Foarte important, apropo de ce ne povestea Paula Begoun, formula sa are SPF 35. Bravo Benefit :)
Cu alte cuvinte, dacă aveți tenul mixt/gras/normal și căutați un fond de ten sau un BB cream cu acoperire mică spre medie, care nu se simte pe ten, are SPF și ține sebumul în frâu, cred că ar trebui să treceți prin Sephora și să testați Big Easy, de la Benefit.

1 comentarii
Ma tenteaza, si eu am ten mixt, dar bugetul nu cred ca-mi permite momentan. O sa trec maine sa o vad cum se prezinta:)
RăspundețiȘtergere