De văzut la Cinema - Război în Bucătărie

By 11:00:00 , , , ,

Sunt o mare amatoare de filme cu tentă gastronomică. Julie&Julia, Chocolat, Woman on top, Soul Kitchen, Eat, Drink, Man, Woman sau The Mistress of Spices se număra printre filmele mele preferate. Și au zero calorii :)) 
   
Am avut și o perioadă culinara, dar mi-am dat seamă că mai mult îmi place să gust, admir, privesc, nu să gătesc :)) Nu de puține ori mi-am dorit să gust din minunatele preparate, aparent super-mega-extra savuroase, din multiplele filme amintite. Mereu am fost de părere că mâncarea este o sursă inepuizabilă de plăcere și un important formator de amintiri. 
  
 Dacă aveți aceleași preferințe, în materie de filme, atunci nu trebuie să ratați "Război în Bucătărie", cu Helen Mirren, Om Puri, Manish Dayal și Charlotte Le Bon, din 15 august în cinematografe. Vă asigur că vă veți bucură de o călătorie culinară, indiano-franțuzească, condimentată cu un strop de bucătărie moleculară. 
  
  Hassan Haji, personajul principal, este un tânăr a cărui iubire pentru arome a fost educată de mama sa. După moartea mamei, împreună cu restul familiei, părăsește India și se stabilește într-un orășel din Franța. Aici își vor deschide un restaurant cu specific indian, chiar peste drum de un renumit restaurant exclusivist, al cărui proprietară e Madame Mallory (Helen Mirren). Aceasta nu e prea încântată de noii vecini și încearcă să le saboteze mica afacere. Restul poveștii îl veți vedea la cinema :) Atât vă mai spun, că tânărul bucătar va descoperi și dragostea adevărată.  
  
 "Război în Bucătărie" este o poveste sensibilă și amuzantă, despre destin, familie și iubire. Cu toate că povestea se învârte în jurul lui Hassan, tânărul geniu culinar, filmul a fost dominat de Madame Mallory (Helen Mirren). Nu degeaba celebra actriță are un premiu Oscar în palmares. 
  Vizionare placută :)

You Might Also Like

2 comentarii