Review Benefit They're Real Push Up Liner
Machiajul grafic, de tip cat eyes este în trend de ani buni și nu cred să se demodeze vreodată. Drept urmare, în fiecare sezon, apar fel și fel de eyelinere. Numai eu dețin vreo șase astfel de produse cosmetice și nu pot spune că nu ies din casă fără o linie perfectă de tuș. Dorința de a găsi varianta cea mai simplă a realizării unui machiaj cat eyes m-a împins către testarea a mai multe variante de eyeliner - sub formă de cariocă, la borcănaș, cu pensulă și mai nou sub formă de gel. Benefit They're real Push-Up Liner, un eyeliner inovator, sub formă de creion, dar cu textură unui gel, a fost lansat în urmă cu câteva luni
Prezentarea produsului a fost atât de bună încât pentru o secundă m-am gândit că el e "The One", la capitolul eyelinere. Totuși, relația noastră nu a început chiar ca în basme :)) Prima incercare de conturare a ochilor a fost un epic fail. Dunga era prea groasă, tremurată și mici bucăți de eyeliner erau împrăștiate printre gene. M-am enervat și nu l-am mai folosit.
Peste cateva zile i-am mai acordat o șansă, dar am schimbat metoda de aplicare. Mai exact n-am mai întins pleoapa, ci am aplicat din aproape în aproape, eliminând de fiecare dată surplusul pe mână. Mi-a luat aproape dublu ca timp, dar am fost cât de cât mulțumită de rezultat - linii de tuș de un negru intens mat, precise și extrem de rezistente (pe caniculă au rezistat în jur de 8-10 ore).
Pentru demachire trebuie sa alegeti un demachiant bifazic, pentru machiaj waterpoof.
De atunci l-am tot folosit și m-am obișnuit cu vârful AccuFlex, inovație absolută Benefit. Acesta ușurează trasarea unor linii precise și nu zgârie deloc pielea sensibilă de la baza genelor. Parcă alunecă pe pleoapă.
În plus, mecanismul prin care este dezvăluit produsul împiedică uscarea lui, chiar dacă nu este utilizat un interval mai mare de timp.
În concluzie nu cred că e chiar cel mai ușor de folosit eyeliner, așa cum spune reclama, dar după ce te obișnuiești cu vârful lui, treaba devine mult mai simplă. Dacă nu sunteți extrem de leneșe, puteți să-i acordați o șansă. E un eyeliner foarte interesant.
*They’re real Push-Up Liner este disponibil în magazinele Sephora și costă aproximativ 115 lei.
4 comentarii
Cam aceeași poveste a fost și la mine , prima dată a fost un dezastru :))
RăspundețiȘtergereI-am făcut și eu un review aici: http://coquetteromania.blogspot.ro/2014/07/benefit-theyre-real-push-up-liner-first.html
:*:*
Uite un review adevarat. :)
RăspundețiȘtergereNu e, doamna, nicio inovatie. Le place lor sa se laude :)))
RăspundețiȘtergereMaybelline au fost primii: http://www.maybelline.com.sg/eyes/eye-liner/maybelline-lasting-drama-gel-liner-pen.aspx
Interesant review!
RăspundețiȘtergerewww.bysunshine.com