Preferatele lunii Octombrie

By 10:30:00 , , , , , , , , ,

Nu-mi vine să cred că a trecut și luna octombrie. Chiar mă uitam pe produsele preferate de luna trecută și mi-am dat seamă că sunt în urmă rău cu review-urile. N-am uitat că am promis review la mascara Lancome, dar efectiv n-am putut să mă mobilizez pentru câteva poze decente. Promit solemn să remediez situația :) 
  
 Revenind la preferate, vreau să vă spun că luna asta am descoperit cinci produse care m-au impresionat peste măsură. Eram sigură că două dintre ele vor fi pe placul meu (vă las pe voi să le ghiciți), dar de la celelalte nu aveam inițial așteptări prea mari. 

1. L`Oreal SuperLiner Mat-Matic - un liner tip creion mecanic, de un negru intens, super rezistent și super ușor de folosit. Mă bucur mult că e mecanic (deci nu trebuie să-l ascut), dar și mai mult mă bucur că îmi rezistă de dimineața până seara, fără să se întindă sau să se transfere pe pleoapa superioară. Ce mai, e unul dintre cele mai mișto linere, iar astfel de laude nu primește orice liner, din partea mea ;) 
  
2. Parfum Si Intense de la Giorgio Armani - vă spun sincer că inițial nu m-a impresionat foarte tare, pentru că mi se părea prea dulceag. Odată cu venirea frigului am început să-l redescopăr și să mă las fermecată de el. Este un parfum opulent, cu note vanilate, lemnoase și florale, inconfundabil :) 

3. Ruj L'Oreal Collection Exclusive Pure Reds - Freida Pinto - un ruj intens pigmentat, de un roșu zmeuriu, care rămâne mat, dar nu usucă buzele. Nu e rezistent la transfer, dar dacă vă abțineți de la mâncat sau băut, rezistă ore bune, fără să fie nevoie de retuș. E unul din acele rujuri care vă scoate din anonimat. 
  
 4. Sampon uscat Batiste XXL Volume - un salvator al părului cu tendință de îngrășare. De obicei mă spăl pe păr o zi da, una nu. Cu ajutorul lui am putut prelungi distanța dintre spălări cu încă o zi, plus mega volum. Sună foarte bine, nu?  
 Are totuși o mică problemă, pentru că îmi simt scalpul cam uscat, după ce îl folosesc. Nu mă deranjează foarte tare acest aspect, deoarece nu mi-am făcut un obicei din a-l folosi foarte des. 

Sunt zile când efectiv n-am timp să îmi spăl părul și prefer să apelez la acest truc. De asemeni, mai sunt zile când vreau extra volum și îl aplic, cu toate că părul e spălat, strict pentru volum.  
 Acum testez și varianta pentru blonde, dacă tot mi-a plăcut cel pentru volum. Am avut și varianta normală, care e ok, dar nu m-a impresionat la fel de mult. 
  
 5. Ulei exfoliant pentru mâini de la Yves Rocher - al doilea exfoliant de mâini folosit de mine. Primul a fost de la Alessandro și avea un miros demențial de lime (v-am povestit aici despre el).
 Acesta are consistență unui gel și conține mici particule exfoliante. La contactul cu apa parcă se dizolvă și capătă un aspect lăptos, lăsând mâinile catifelate și hidratate. Nu lasă nicio peliculă uleioasă și cred că poate fi folosit chiar zilnic, pentru că particulele exfoliante nu sunt prea abrazive. 
 Nu este la fel de parfumat ca cel de la Alessandro (pe care îmi venea să-l mănânc), dar calitativ poate fi comparat cu el. Mi-a plăcut foarte mult.

Voi ce produse preferate ați avut luna asta? 

You Might Also Like

4 comentarii

  1. Dintre cele enumerate de tine am si eu doua favorite; parfumul SI si samponul Batiste. In rest,...in octombrie am achizitionat beauty-boxul de la douglas( sunt fan :)))) ) si de la collistar -am gasit un produs super pt. aranjarea si pigmentarea sprancenelor ( eu nu mi le pensez)...de care sunt indragostita.(eyebrow gel).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Deci ne-am nimerit la doua produse :)
      Eu pentru sprancene folosesc un creion de la Bourjois ori unul de la MAC (nuanta lingering).

      Ștergere
  2. Am mirosit si eu Si... si m-a fermecat. E absolut minunat pentru sezonul acesta, iti dau dreptate. La ruj nu ma mai uit, ca m-ati ispitit toate :D

    RăspundețiȘtergere