Review Lancôme Grandiôse
Știți că foarte rar vă povestesc despre vreun rimel, din simplul motiv că trebuie să mă impresioneze peste măsură pentru a mă mobiliza să fac poze. Povestea dintre mine și Lancôme Grandiôse a început în urmă cu două luni, atunci când un curier mi-a adus un pachet brand-uit Lancôme, în care se afla o cutiuță roșie si un mesaj din partea Sephora. La vremea aceea a fost o perioadă de timp diponibil exclusiv în Sephora.
Am desfăcut cutia și am găsit în ea cel mai drăguț rimel, în ambalaj negru, cu capac transparent, prin care se putea zări trandafirul Lancôme 3D. N-am stat pe gânduri și l-am desfăcut, pentru a putea admira periuța revoluționară, special creată pentru a ușura aplicarea. În secunda următoare eram în fața oglinzii și îmi rimelam genele, deși nu aveam niciun plan de ieșit în oraș. Atât de fascinată și curioasă eram.
Nu știu dacă vi s-a întâmplat până acum asta, dar eu am fost impresionată de la prima folosire. De la aplicare, până la efectul final, Lancôme Grandiôse este pur și simplu minunat.
De obicei eu aplic un singur strat, generos, dar pentru un efect dramatic puteți aplica două straturi. Aplicarea este extrem de ușoară, iar pensula curbată chiar facilitează acest proces. Rezultatul este la fel de impresionant: gene curbate, alungite, definite, de un negru intens, impecabile până la demachiere. În plus, îl folosesc de peste două luni și pot să vă spun că nu și-a schimbat consistență. E la fel ca în prima zi.
Chiar este un rimel pe care l-aș recumpara, fără să stau pe gânduri, chiar dacă prețul nu este unul prietenos (159 lei). Cred că merită fiecare bănuț.
5 comentarii
Ti-am vazut si pe viu genele si intr-adevar este un produs minunat! Poate s-o gandi Mosul si la mine. :))
RăspundețiȘtergerePai ai fost cuminte?
ȘtergereDe mult nu m-a mai atras un produs high end pentru gene... pana la acesta. In plus, arata genial.
RăspundețiȘtergereDupa ce l-am folosit luni bune, pot sa iti spun ca merita banii. Sigur l-as cumpara :)
Ștergeresi hypnose drama este la fel de bun..de fapt toate sunt ok de la lancome :)
RăspundețiȘtergere