Adevărul despre îndulcitorii naturali și cei artificiali

By 09:22:00

 In prezent exista pe piata o mare varietate de indulcitori, disponibili sub diferite forme (comprimate, pudre, picaturi). De obicei au un gust placut, asemanator zaharului, si continut caloric scazut sau chiar zero calorii. Sunt indicate persoanelor care sufera de diabet, celor care tin un regim de slabire sau care doar vor sa reduca aportul de zahar. Exista doua categorii de indulcitori: naturali si artificiali.

Indulcitorii naturali sunt alcooli ai zaharului: xylitol, sorbitol, erythrol, manitol, isomalt. Au o putere de indulcire asemanatoare zaharului si se gasesc frecvent in dulciurile din comert: prajituri, bomboane, biscuiti, bauturi racoritoare, gemuri, chiar si in guma de mestecat. Contin aproximativ jumatate din caloriile pe care le are zaharul (2-2,5 calorii/g fata de 4 calorii/g), se absorb lent in sange si pot creste glicemia, dar nu la fel de mult cum o fac ceilalti carbohidrati. Pot avea efect laxativ si pot provoca aparitia de gaze, daca sunt consumati in exces.

Daca pe un aliment este mentionat “fara zahar”, nu inseamna ca acesta nu contine carbohidrati si calorii. Produse care nu contin zahar pot contine alcooli ai zaharului sau indulcitori artificiali. Eticheta “fara zahar adaugat” inseamna ca in timpul procesarii nu a fost adaugat zahar, dar sursa originala poate contine zahar, de tip fructoza sau suc de fructe. In plus, e posibil sa fi fost adaugati in compozitie inducitori de tip alcooli ai zaharului sau indulcitori artificiali. Un produs “Dietetic” este un produs cu un numar redus de calorii, dar care poate contine indulcitori sau alti carbohidrati.
 

Siropul de agave vs Zahar

Siropul de agave a aparut pe piata in anii `90, fiind promovat ca indulcitor cu indice glicemic scazut, considerat o alternativă naturala a zaharului. La o prima vedere siropul de agave pare un inlocuitor potrivit pentru zahar, pentru ca are un indice glicemic mai scazut ca al zaharului, are mai putine calorii comparativ cu el (40 calorii vs 60 calorii/lingurita) si este mai dulce. Cu toate acestea nu exista foarte multe studii care sa sustina aceste afirmatii, iar majoritatea au fost facute pe animale de laborator, nu pe oameni.

Teoretic, folosit in cantitate redusa, are aceeasi putere de indulcire cu a zaharului, dar mai putine calorii. Insa nu totul se reduce la numarul de calorii, de aceea trebuie sa avem in vedere ca siropul de agave este un indulcitor foarte procesat, nicidecum natural, iar datorita procentului foarte mare de fructoza (aproape 90%) continut, pe termen lung determina aparitia rezistentei la insulina, care va duce in timp la aparitia diabetului zaharat, obezitatii si bolilor cardiovasculare. O cantitate aproape la fel de mare de fructoza se gaseste in siropul din amidon de porumb, foarte folosit in industria bauturilor carbogazoase. Concluzia ar fi ca siropul de agave nu este o alegere buna nici pentru diabetici, nici pentru cei care vor sa tina o dieta.

Stevia, este un inlocuitor natural al zaharului, extras din planta Stevia rebaudiana, originara din America de Sud. Este de 300 de ori mai dulce decat zaharul si nu are calorii. Tehnic vorbind, extractul de stevia nu este total natural, pentru ca procesul de extractie presupune rafinarea cu etanol, metanol, pentru ca mai apoi sa treaca printr-un proces de ultrafiltrare, pentru indepartarea alcoolului cu care a fost rafinat. Corect ar fi sa spunem ca Stevia este un indulcitor mai putin procesat, comparativ cu ceilalti indulcitori, si in acelasi timp cea mai buna optiune din categoria inlocuitorilor de zahar.

Indulcitorii artificiali (zaharina, aspartamul, acesulfamul de potasiu, ciclamatul de sodiu, sucraloza) sunt compusi creati in laborator, cu putere de indulcire extrem de mare (de 30-8000 de ori superioara zaharul). Nu au calorii si nu cresc nivelul glicemiei. Atentie totusi la alimentele care contin indulcitori artificiali, pentru ca acestea mai pot contine si alte tipuri de carbohidrati, care pot creste glicemia.

Zaharina este cel mai vechi indulcitor artificial, fiind descoperita accidental in anul 1879, de catre Ira Remsen si Constantin Fahlberg, cercetatori ai universitatii Johns Hopkins din Baltimore. Acestia incercau sa creeze o vopsea noua, utilizand derivati pe baza de carbune, nicidecum un inlocuitor al zaharului. In anii ’70, a fost la un pas de a fi interzisa, ca urmare a publicarii unui studiu canadian, in care se demonstra ca e implicata in aparitia cancerului de vezica urinara la sobolani. Numeroasele studii stiintifice efectuate ulterior au infirmat potentialul cancerigen al zaharinei.

In 1965 a aparut aspartamul, un indulcitor artificial cu structura similara proteinelor alimentare. Acesta are putere de indulcire de 200 de ori superioara zahararului si prin folosirea in cantitati mici, aportul caloric este nesemnificativ. Dezavanjul sau este ca isi pierde puterea de indulcire la temperaturi ridicate sau in mediu acid, de aceea nu poate fi utilizat la gatit. 

Aspartamul a fost intens cercetat, inainte sa fie aprobat pentru consumul alimentar, si chiar „acuzat” ca ar favoriza aparitia de tumori cerebrale sau afectiuni ale sistemului nervos. Nu exista pana in prezent studii clare, care sa arate vreo legatura intre consumul de aspartam si aceste afectiuni.
Din cauza continutului de fenilalanina, aspartamul este contraindicat persoanelor care sufera de fenilcetonurie, un sindrom care afecteaza metabolismul aminoacizilor.

Sucraloza este un indulcitor artificial nou aparut, cu o putere de indulcire de 600 ori mai mare decat a zaharului clasic. Are zero calorii, nu modifica nivelul glicemiei si poate fi folosita la gatit.

Studiile din ultimii ani pun la indoiala siguranta indulcitorilor artificiali si chiar sugereaza ca ar exista o legatura intre indulcitorii artificiali si aparitia diabetului zaharat de tip 2. Mecanismul consta in alterarea metabolismului glucozei si a raspunsului organismului fata de ea.
Consumul de cantitati crescute de indulcitori artificiali pot predispune la dezvoltarea diabetului zaharat de tip 2; iar inlocuirea zaharului cu indulcitori artificiali noncalorici nu scade riscul de diabet zaharat tip 2. Riscul e similar, daca se consuma bauturi indulcite cu zahar sau cu indulcitori, chiar si daca nu se depaseste necesarul caloric zilnic.

Cu alte cuvinte, studiile sugereaza ca indulcitorii artificiali nu sunt o alternativa sanatoasa zaharului. Cea mai buna optiune din categoria inlocuitorilor de zahar sunt indulcitorii naturali de tip stevia, pe care ii gasiti atat sub forma de picaturi de pus in ceai sau cafea, cat si sub forma de comprimate sau plicuri cu pudra de stevie.

You Might Also Like

0 comentarii