Preferatele lunii August

By 12:01:00 , , , , , , , , ,

De dimineata, in timp ce mergeam spre serviciu, am vazut o multime de parinti cu copii, cu buchete de flori la purtator. Un parinte chiar si-a oprit cei doi copii, in mijlocul trotuarului, pentru a imortaliza momentul. Atunci am realizat ca astazi este prima zi de scoala si m-a cuprins o asa nostalgie de nu va puteti inchipui. Tin minte perfect prima mea zi de scoala, cand, la iesire, m-am ratacit pe holurile scolii, fiind convinsa ca nu voi mai nimeri in veci drumul spre casa. Cu greu m-am dus si a doua zi, cu promisiunea ca voi sta in fata si voi fi mai atenta pe unde merg.

Imi amintesc cu drag prima invatatoare, primele bastonase, greutatea cu care scriam litera h, colegii, primele stilouri cu rezerva, zecile de stilouri cu penita indoita, desenele cu Sailor Moon, coronitele de la festivitatile de premiere, serbarile de sfarsit de an si vacantele la bunici. Mi-e dor de vremurile acelea, cand nu existau facturi, probleme, stress...de vremea cand eram copil.

Acum ca am o introducere in ton cu evenimentele actuale, realizez ca anul acesta nu am facut nicio postare cu produsele preferate, de aceea sper sa recuperez cu aceasta, atat cat se poate.

Luna august a fost presarata cu cateva cumparaturi impulsive, care s-au dovedit foarte bune. Printre ele se numara si BB cream-ul Lioele si un creion de sprancene Smashbox, care mi-au placut foarte mult.
Lista completa a produselor preferate in luna August este:

- Parfumul D&G Light Blue Italian Zest - a fost singurul parfum folosit vara asta. E o aroma floral lemnoasa, cu note de cedru sicilian, mar verde, lamaie, trandafiri albi, petale de iasomie, pe o baza de ambra si note calde de mosc. Divin.

- BB cream Lioele Cosmetic Beyond the solution corect a natural skin tone - a fost preferatul meu pe timp de canicula pentru ca se aplica foarte usor, se adapteaza nuantei tenului excelent, oxideaza foarte putin, se mentine pe ten pana seara, nu luceste excesiv pe parcursul zilei (daca este fixat cu pudra) si are acoperire medie. In poze nu mi se pare ca arata extraordinar, adica nu la fel de bine ca un fond de ten cu acoperire mai mare, dar pentru machiajul zilnic este excelent.
- Corector Maybelline NY brightener - eu il folosesc mai mult pentru iluminarea zonei de sub ochi, pentru ca mare lucru nu am ce acoperi. Il aplic cu buretelul lui, apoi il uniformizez cu miscari de tapotare, cu beauty blender-ul si il fixez cu pudra. Rezista intreaga zi.

- MAC It`s snowing extra dimension eye shadow - este un fard de pleoape mov sclipicios, din editia de sarbatori de anul trecut. Imi place sa-l aplic peste alt fard mov, pentru un plus de stralucire. V-am tot spus ca fardurile sidefate sunt preferatele mele.

- Gerovital beauty mascara Devilash - este o mascara excelenta, care ofera volum genelor, le coloreaza in negru intens si le separa foarte frumos. Cam tot ce imi doresc eu de la un astfel de produs. Singurul dezavantaj pe care il are este ca uneori se faramiteaza foarte putin si cad bucatele pe fata. Cred ca s-a intamplat de doua ori in doua luni, posibil si de la tempera extrema. Vreau sa ii fac un review, pentru a va arata cat de spectaculos este rezultatul final, undeva pe saptamana viitoare.

- NARS blush/bronzer duo Orgasm/Laguna - oficial acesta este Holy Grail pentru mine. Bronzer-ul este divin, nici prea inchis, fara subton rosiatic, se aplica excelent, rezista toata ziua si, in functie de cantitatea folosita, efectul poate fi mai intens ori mai natural. Blush-ul Orgasm este completarea perfecta si cred ca seamana foarte mult cu Coralista de la Benefit si Springsheen de la MAC.

- Bourjois Le Petit Strober Highlighter - a fost singurul iluminator folosit, pentru ca e foarte subtil, dar observabil. Are o nuanta de auriu, cald, si particule foarte fine, care reflecta foarte frumos lumina. Perfect pentru zi.

- Kiko fard de pleoape nuanta 200 - cred ca am facut o adevarata obsesie pentru fardul asta. Il folosesc aproape in orice machiaj. Il aplic mai des cu o pensula umeda, pentru ca ofera o stralucire de vis. Pur si simplu sunt fermecata. Imi doresc si alte nuante. Kiko, vino si in Romania.

- Smashbox Brow Tech Matte pencil blonde - mi-a placut mult nuanta, dar exista variante mai ieftine si cam tot atat de bune. Doar mie mi se pare ca produsele de sprancene se consuma extrem de repede?

Daca va intereseaza un review pentru vreun produs amintit aici, lasati-mi dorinta in comentarii.

Voi ce produse preferate ati avut luna trecuta?


You Might Also Like

0 comentarii