The Lazy Post #20
Multe s-au intamplat de cand nu am mai scris in aceasta rubrica: a fost ziua mea de nastere, am fost plecata in vacanta, mi-am cumparat o multime de cosmetice si am vazut filme cat pentru tot anul. Vara asta chiar a fost mai buna vs vara lui 2020. Daca am scapa si de purtatul mastilor ar fi vis.
Dar sa incepem cu luna mai, care a fost cea mai plictisitoare, fara evenimente majore. Cred ca reuniunea Friends a fost highlight-ul ei :))
Iunie, in schimb, a fost luna mea preferata din ultimii 3 ani si nu exagerez. Mini vacanta la Roma a fost ceva ce imi doream cu ardoare sa bifez anul acesta. Mi-am luat si o teapa destul de mare cu Blue Air, dar nu am lasat asta sa-mi strice concediul.
De la cazare, pana la fiecare obiectiv turistic vizitat, totul a fost perfect. Singurul meu of este ca nu prea am gasit restaurante ok sau poate nu ne-am orientat noi in directia care trebuie.
In penultima zi am gasit unul mai bun, unde am savurat cele mai bune paste cu ton din viata mea. Superb!
Eu am mai fost in Roma, in urma cu vreo 7 ani, dar nu am bifat atat de multe obiective turistice ca acum. Bine, de data aceasta ne-am si organizat mult mai bine si ne-am cumparat din timp bilete la tot ce ne doream sa vizitam (oricum nu s-ar fi putut altfel, pentru ca fara programare online nu prea puteti vizita mai nimic).
Cum spuneam si mai sus, in iunie a fost si ziua mea, pe care am serbat-o de vreo 3 ori. O data cu ai mei, cu el si doi prieteni la mare, si in vacanta.
Am primit si flori de la 2 femei dragi din PR si multe cadouri pe care mi le doream.
Acum sa trecem la categoriile stabilite in postarile anterioare.
1. Ce mi-am mai cumparat/am primit in materie de beauty
Daca lunile trecute nu prea am cumparat mare lucru, din iunie pana acum am cam exagerat: trei fonduri de ten si un corector Catrice, iluminator si creion de sprancene Kiko, o paleta Huda Beauty, un ruj Bourjois, o pudra si o pomada de sprancene Essence, gel de dus TBS si Tesori D`Oriente, pudra Charlotte Tilbury, ruj si mini paleta de contouring KVD, LRP Serozinc si un primer de gene Eveline.
Din ce am primit, in pachete de PR, mi-au placut si am folosit: crema de ochi si fiolele cu vitamina C de la Gerovital, BB cream-ul cu SPF de la Bioderma, gelul de dus Fa Get Spiritual, tratamentul Gliss 7 sec, tratamentul cu vitamina C si serumul cu retinol de la Duolis, gelul de dus cu iasomie si lotiunea de corp cu trandafir si ceai verde de la Sabon, masca de par K18.
2. Parfumuri noi
De ziua mea m-am cadorisit cu Parfums De Marly Delina Royal Essence, varianta travel size (ca de atat mi-am permis :)) si am primit Guerlain Samsara & Issey Miyake Drop D`Issey (care seamana extraordinar de bine cu Jacques Zolty Tyrannique, de care ma indragostisem prin martie). Ultimul imi place foarte mult.
In iulie n-am mai rezistat si am dat comanda de Givenchy Irresistible Eau de Parfum, pe care il regret putin. Ar fi trebuit sa il testez de mai multe ori direct pe piele, pentru ca desi initial mi-a placut foarte mult, acum mi se pare cam dulce. Vedem cum ne imprietenim.
3. Ce-am mai citit
Pusca de Vanatoare, de Yasushi Inoue, este o lectura scurta, dar trista, despre singuratate, cu care nu am rezonat foarte tare.
Ultima dorinta, de Andrzej Sapkowski (prima carte din seria Witcher) mi-a placut foarte mult. Este un roman fantasy despre un vanator de monstri si aventurile prin care acesta trece. Exista chiar si un serial pe Netflix, foarte reusit.
Pisica lui Dalai Lama de David Michie - o alta lectura simpatica, usor de citit, care ne reaminteste sa film recunoscatori pentru ce avem. Cred ca e o idee foarte buna de cadou.
In prezent citesc Ce se intatampla in iubire, de Alain de Botton.
4. Filme si seriale
In mai am reinceput Fringe, pe care l-am terminat pe la inceputul lui august. A fost la fel de bun pe cat imi amintea. Daca nu l-ati vazut, dati-i o sansa. Nu veti regreta.
WandaVision a fost genul de serial abandonat dupa vizionarea primului episod. L-am reluat la cateva saptamani distanta si l-am terminat intr-o saptamana. Atat de mult mi-a placut. Poate va exista si un sezon 2.
Noul sezon din Handmaid`s Tale a fost la fel de bun pe cat ma asteptam. Finalul a starnit controverse, dar mie mi s-a parut foarte potrivit dat fiind contextul. O situatie teribilia poate transforma un om bun intr-un om rau.
A aparut si sezonul 2 din Servant, un serial care ar trebui sa primeasca mai multa atentie. E atat de bine facut, iar actorii joaca atat de bine...
SurrealEstate este singurul serial pe care il urmaresc in prezent. Desi nu este vreo capodopera a genului, m-a prins foarte tare.Filmele vazute si placute in ultimele 3 luni sunt: Nobody (un fel de Die Hard), Invitation (cam dubios, dar cu mult suspans), The Conjouring, Mortal Kombat (de obicei remarke-ul e mai prost ca originalul, dar aici nu a fost cazul), The woman in the window
(thriller bun); Quiet Place (la fel de bun ca primul), The Tomorrow War (are multa actiune), Edge of Tomorrow (f bun), Devil (vechi, dar bun) si Jungle Cruise (mi-a placut ffff mult).
5. Wishlist pentru lunile viitoare: inca o vacanta + pudra noua Charlotte Tilbury si parfumul Sisley Izia La Nuit.
Voi ce v-ati mai cumparat, ce va mai doriti, ce filme&seriale ati mai vazut, ce carti ati mai citit?
0 comentarii