Bourjois Rouge Velvet Ink
In ziua in care am aflat ca mastile nu mai sunt obligatorii, m-am bucurat ca in sfarsit pot iesi la o plimbare in aer liber, fara grija ca mi se vor aburi ochelarii de la respiratie. Apoi mi-am facut inventarul rujurilor, care asteptau cuminti in sertar.
Nu prea am investit in produse pentru buze in ultimii doi ani, asa ca toata colectia mea de rujuri se reduce la vreo 5 exemplare, vreo patru nuante rozalii si un rosu intens.
Ultimul ruj cumparat este unul de la Bourjois, vazut la Andreea Balaban. L-a tot laudat in vreo 2-3 vloguri, incat am cedat tentatei si l-am comandat de pe Notino, pentru ca acolo l-am gasit super redus.
Am mai avut in trecut un ruj Bourjois preferat, dar era din acela clasic, intr-o nuanta de roz prafuit. Pentru Rouge Velvet Ink am ales o nuanta asemanatoare, un roz delicat - 03 Rose Me Tender.
Un ruj lichid, cu aspect final mat, cu grad ridicat de pigmentare, ce ramane pe buze pana la 24 de ore. Aplicatorul subtire permite trasarea
precisa a conturului si umplerea buzelor. Pe scurt - un ruj lichid rezistent, care este confortabil pe buze si ofera o culoare intensa. Suna bine, nu?
Ce am observat eu, dupa mai multe folosiri
In primul rand trebuie sa mentionez ambalajul absolut superb, foarte elegant, care da impresia de produs din categoria luxury. Cine a realizat designul isi merita toti banii si ceva in plus :)
Asa
cum spune si descrierea, acesta este un ruj lichid, cu o textura fina,
cremoasa, ca o spuma catifelata, ce se simte placut pe buze. Aplicatorul subtire si alungit nu este cel mai usor de folosit, dar cu putina grija reusesc sa imi fac treaba cu el.
Rujul se usuca mat, destul de repede, iar culoarea este suficient de intensa prin aplicarea unui singur strat. Nu rezista 24 de ore cum spune producatorul, ci vreo 6-7 ore, daaarrr...foarte important - culoarea se extompeaza frumos, dinspre portiunea interioara a buzelor, spre exterior, fara pete, fara acel contur inestetic pronuntat. Si la fel de important - nu imi usuca buzele, ca alte rujuri mate.
Imi place foarte mult ca nu il simt pe buze, ca nu se crapa si ca gradul de transfer este foarte mic. Nu ma deranjeaza ca nu rezista 24 de ore, pentru ca din experienta mea cu rujurile lichide mate, nu am intalnit un astfel de produs care sa fie extrem de rezistent, fara sa usuce buzele excesiv (exemplu Maybelline SuperStay Matte Ink). De aceea prefer sa folosesc ceva mai confortabil pe buze in timpul zilei si ceva mai rezistent seara/la un eveniment, pe o perioada mai scurta de timp.
L-ati incercat? Cum vi se pare?
0 comentarii