Vreme de lumanari parfumate
Suntem pe final de luna octombrie si de-abia acum simt ca a inceput toamna. Serile sunt suficient de friguroase, cat sa imi permita prepararea de ceaiuri fierbinti si aprinderea de lumanari parfumate. Preferatele mele, in acest sezon, sunt cele de la Bath and Body Works, pe care le-am descoperit recent.
Daca in trecut lumanarile erau folosite numai ca sursa de lumina, astazi ele servesc mai mult ca obiect decorativ sau ca modalitate extrem de simpla de a ne parfuma casa, intr-un mod personal. La fel cum un anumit parfum ne poate aminti de un moment special, si aroma unei lumanari ne poate aminti de spatiul personal, de acel sentiment de "acasa".
Eu, de obicei, am o singura lumanare in casa, in sufragerie. Pentru ca imi doream ceva fructat, dar gurmand, am ales pentru aceasta toamna Strawberry Pound Cake, o aroma delicioasa, de capsuni cu frisca vanilata. Va spun cu cea mai mare sinceritate ca parfumul ei se simte chiar si cand e neaprinsa, cu capac, cu tot. Acum, in moment ce scriu, ma gandesc serios ca nu ar strica o lumanare si in baie, ceva care sa creeze o atmosfera spa.
Un alt motiv pentru care am ajuns sa indragesc atat de mult lumanarile parfumate este acela ca imi dau o stare de bine, de fiecare data cand le simt aroma. Efectiv scap de o parte din stresul acumulat pe parcursul zilei si simt ca ma pot relaxa in voie.
De asemenea, lumanarile pot fi cadouri inedite de oferit cuiva. Arata foarte bine, miros grozav si cel care le primeste se va gandi la voi de fiecare data cand le va aprinde.
Singurele lucruri la care trebuie sa fiti atenti sunt: pe ce sta lumanarea, ce se afla in jurul ei si cat o tineti aprinsa (neaparat supravegheata).
In concluzie, lumanarile parfumate sunt o alegere foarte buna atunci
cand vine vorba despre echilibrul perfect intre estetic si util, si clar
trebuie sa cumpar mai multe. Neaparat de la Bath & Body Works.
Voi ce lumanari parfumate preferati?
0 comentarii