3 parfumuri sub 110 lei

By 10:00:00 , ,


Printre primele mele parfumuri s-au numarat celebrele sticlute inscriptionate cu sigla Cerruti. Nu cred ca este cineva pe lumea aceasta care sa nu le fi avut si sa nu le fi adorat. Cu mana pe inima, va spun ca si astazi le am in colectia mea si sper sa nu dispara niciodata de pe piata, pentru ca sunt doua arome cu adevarat speciale. As indrazni chiar sa le compar cu arome mult mai scumpe, cu preturi chiar si de zece ori mai mari. Da, da, ati citit bine.

Privind aceste doua sticlute, am luat decizia de a realiza aceasta postare, in ideea ca mai exista parfumuri ieftine si bune. Greu de crezut, dar complet adevarat.

Primul despre care vreau sa va povestesc, desi nu are nevoie de nicio introducere, este Cerruti 1881 (74 lei pe Parfimo).


Cu o sticluta simpla, rotunjite, acesta ascunde una dintre cele mai delicate arome florale, cu subtonuri lemnoase. Notele sale sunt ceva de vis: iasomie, frezie, iris, mimoza, lacramioare, trandafiri, violete, tuberoze, narcise si flori de portocal, pe o baza de mosc si ambra, cu un strop de vanilie. 

Poate fi un prim parfum daruit unei adolescente, un cadou pentru mama sau un cadou aniversar pentru iubita/sotie. Va poate insoti in parc, la o plimbare, la o cina romantica sau chiar la teatru. Si da, l-as recunoaste dintr-o mie de parfumuri.

Cerruti Image (73 lei pe Parfimo) este o aroma mai proaspata, citric-aromatica. Va poate insoti la serviciu, in diminetile racoroase de primavara sau la picnic, intr-o zi calduroasa de vara. Notele sale de grapefruit, paprika, menta, se imbina perfect cu cele de mesteacan, piele, cedru si cihlimbar. 

Cred ca este singurul parfum cu note de piele pe care il ador, de peste 15 de ani. Nici mie nu imi vine sa cred ca au trecut atatia ani de cand il port in fiecare primavara.

Burberry Weekend for Women (100 lei pe Notino) este un floral mai dulceag. Pe langa notele florale, de zambila, iris, violeta, floare de piersic, mai contine note fructate, de nectarine si mandarine; toate pe o baza lemnoasa de cedru, mosc si lemn de santal. Si da, notele de zambila sunt tot farmecul lui. 

Eu mai am zile in care il combin cu Cerruti Image, pentru ca mi se pare ca cele doua se completeaza foarte frumos.

As mai fi adaugat un parfum pe lista aceasta, Calvin Klein Secret Obsession, pe care am avut inspiratia sa il cumpar in varianta de 100 ml acum 2 ani, dar nu-l mai gasesc pe nicaieri, asa ca nu vi l-am mai prezentat. 

Mai stiti alte parfumuri din aceasta categorie de pret?

You Might Also Like

0 comentarii