Ieri, intr-o
atmosfera boema, deasupra orasului, am petrecut o seara in care cuvantul de ordine a fost
“relaxare”. Grand Combo a dat tonul distractiei vara aceasta cu petrecerea boho chic
a sezonului, desfasurata pe terasa centrului comercial Baneasa
Shopping City (etajul 2).
Derulata
sub conceptul “United States of Fun”, petrecerea a marcat inceputul
sezonului
de evenimente organizate pe terasa Grand Combo din Baneasa Shopping City
pana la 29 august. Concerte, show-uri de improvizatie si magie, dans,
degustari de
vin, toate insotite de o atmosfera relaxata ii vor astepta pe toti cei
care
doresc sa evadeze din agitatia orasului si sa petreaca timp de calitate
cu
prietenii sau familia intr-unul dintre cele mai destinse locuri din Bucuresti. Singura voastra grija va fi daca v-ati luat cu voi ochelarii de soare.
Programul
verii la Grand Combo continua cu o serie de concerte live sustinute de trupa Life On Mars pe 16 si 24 iulie, respectiv 13
și 28 august. Raymond va destinde atmosfera in zilele
de 18 iulie, 1 august si 22 august. La
randul ei, Maria Grosu & SBand, finalista la concursul de talente X Factor Romania, va concerta in zilele de 30 iulie, 20 si 29 august.
Improvizatia
va fi si ea prezenta, responsabilii cu buna-dispozitie pe terasa Grand Combo
fiind artistii de la SC IMPRO SRL.
Pe 31 iulie si 8 august, ei vor transforma terasa intr-un loc in care umorul va fi
la el acasa si vor invita publicul sa se implice. Ioan Marius Dragus este MAGITOT si va sustine spectacole de
magie pe 23 iulie, 7 si 21 august.
In
cazul celor pentru care dansul este cea mai buna terapie de relaxare, Grand
Combo a pregatit un program de reprezentatii in care vedeta absoluta este
streetdance-ul. Sesiunile de dans in aer liber, in lumina apusului, au loc pe 25 iulie, 6 si 15 august.
Serile
de vara se petrec si cu un pahar de vin bun, alaturi de prieteni. Pentru cei
care apreciaza gusturile deosebite, Grand Combo a pregatit doua sesiuni de degustare de vin: pe 14 august, seara dedicata soiurilor
autohtone, in prim-plan vor fi productiile românești de colectie; pe 27 august, vinurile cu specific american isi vor dezvalui secretele. Sesiunile de degustare vor fi organizate impreuna cu Vinul.ro.
Toate
evenimentele se vor desfasura incepand cu ora 20.00, iar accesul va fi liber.