Mai presus de toate îmi plac parfumurile care îmi pot inspira o poveste.
Când am auzit prima dată de Dahlia Noir am făcut imediat legătura cu celebrul caz de crimă și m-am gândit că parfumul trebuie să fie o mireasmă puternică, persistentă și amețitoare. Nicidecum. Eu l-am asociat cu universul fantastic al nuvelelor lui Eliade, în care mitul se împletește cu irealul, iar răspunsurile întârzie să apară. Ca o poveste spusă șoptit, în miez de noapte, neagra Dahlie m-a învăluit cu mireasma ei dulceagă, misterioasă, îndemnându-mă la visare. Mi-a dansat pe note de mandarină, piper roz, mimoză și s-a unduit pe acorduri de iris și trandafiri. Nu m-a intoxicat cu dansul ei, însă mi-aș fi dorit să danseze mai mult. Notele s-au evaporat în câteva ore, așa că a trebuit să reluăm dansul, ca ielele care se ascund de muritori.
M-a vizitat și dimineața, la cafea, pentru a-mi ură o zi bună. De data asta n-am mai avut energie să dansăm, însă mi-a trezit simțurile și m-a făcut să-i duc dorul, la prânz.
Dahlia Noir e un parfum feminin, senzual și delicat, dar cu un dram de mister, cât să intrige persoană de lângă noi. Dacă ar fi fost mai persistent primea toată admirația mea.
Il gasiti in varianta EDT sau EDP, in toate lanturile de parfumerii.
.JPG)
