În weekend am fost invitată la o nuntă, ocazie cu am experimentat puțin. Poate pentru multe dintre voi, aplicatul genelor false e floare la ureche, însă pentru o nepricepută ca mine e șoc și groază :)) Așa că nu m-am încumetat, până acum, să-mi pun singură gene false. Până sâmbătă. Mi-am propus măcar să încerc, pentru că nu aveam de gând să-mi fac vreun machiaj elaborat, ci gene, plus o linie neagră, de tuș.
You Might Also Like
By
Cristina Shopping Therapy
17:11:00
alessandro,
Apivita,
Bourjois,
caudalie,
l`occitane,
MAC,
nivea,
paula`s choice,
preferatele lunii,
vicy,
ysl
În primul rând îi mulțumesc creionului pentru sprâncene (12) de la MAC pentru că mi-a umplut golurile și a făcut ca sprâncenele mele să arate cât de cât ok. Aceleași mulțumiri merg și către blush-ul (11) de la același brand, în nuanța Springsheen, pentru că se potrivește atât de bine vremii de afară, cu tot cu sideful abia perceptibil, care îmi luminează pomeții.
You Might Also Like
Înainte eram blondă. Acum sunt Ultra Blondă :)
Fascinația mea pentru părul blond a existat dintotdeauna, dar a început să se contureze în liceu. Cred că am trecut prin toate nuanțele de blond, atât acasă, cât și la salon, încât să pot recunoaște blondul perfect pentru mine. Chiar am avut o perioadă în care umblam cu un decupaj dintr-o revistă, întrebând coafezele dacă îmi pot face acea nuanță de blond. Răspunsul: " Trebuie să-l decoloram pentru ca nuanța să prindă pe păr." Dar eu nu vreau să-mi decolorez părul, pentru că știu cât de greu este de întreținut un păr degradat, iar decoloratul înseamnă automat afectarea fibrei capilare.
Revenind la nuanÈ›e deschise de blond, numai o blondă È™tie cât de greu se obÈ›ine o nuanÈ›a rece de blond, deschisă, spre bej, fără să te trezeÈ™ti reflexe gălbui sau roÈ™cate. Tocmai de aceea m-am entuziasmat maxim atunci când cei de la L’Oréal Professionnel mi-au propus sa testez cea mai recentă noutate- INOA Ultra Blond (creată exclusiv pentru saloanele de coafură).
You Might Also Like
Nu știu câte dintre voi știați că scalpul bărbaţilor este mai predispus la apariţia mătreţii, la iritaţie, deshidratare şi exces de sebum, comparativ cu scalpul femeilor. Medicii dermatologi au spus-o, nu eu :)
Știți și că majoritatea sampoanelor de pe piață sunt fie destinate femeilor, fie unisex. Săracii bărbați. Cred și eu că se simt discriminați. Dar nu e cazul să se supere pentru că cei de la Clear au conceput 3 noi variante de şampon pentru bărbaţi: Cool Sport Menthol, 24 Fresh si Refreshing Grease cu formule ce conțin BIONUTRIUM 10 cu extracte naturale de mentă, ginseng şi arbore de ceai. Astfel ei se vor bucura de 24 de ore de prospeţime şi zero mătreaţă!
Voi reveni cu impresiile bărbaților din casă. Îi voi atenționa din start să fie atenți la cel mai mic detaliu :))
Ce șampoane folosesc bărbații din viața voastră?
You Might Also Like