Anul trecut am cumparat mai putine parfumuri vs alti ani. Unul dintre motive ar fi ca am prea multe. Da, am recunoscut... si nu am timp efectiv sa le folosesc pe toate. Cel de-al doilea ar fi ca nu prea m-au entuziasmat multe parfumuri in ultima vreme.
Lancome Magie Noir
m-a cucerit initial cu numele sau. Aflata intr-o parfumerie, l-am
pulverizat pe mana, din curiozitate. Si atat mi-a trebuit. De atunci
l-am tot vanat pe site-urile de profil, pentru a-l prinde la un pret
bun. Si l-am gasit, in iunie, pe Notino. L-am cumparat cadou de ziua
mea.
Daca ar fi sa vi-l descriu, in primul rand ar trebui sa va
avertizez ca e un parfum matur, intens, foarte aromat. Fie va place, fie
va da dureri de cap.
Are note de zambila, trandafir bulgaresc, zmeura, bergamota, miere, narcisa, cedru, radacina de stanjenel, ylang-ylang,
tuberoza, iasomie, lacramioare, tamaie, paciuli, smirna, ambra, lemn de
santal, vetiver si mosc. Nu se simte foarte intens tamaia pe pielea mea
si asta ma bucura.
Sisley Soir de Lune este un parfum chypre floral, creat de geniul Dominique Ropion (Burberry London, Dior Pure Poison, Frederic Malle Portrait of a Lady, Lancome la Vie est Belle). Il am de vreo patru luni si i`m in love. Are note de bergamota, mandarina, lamaie, coriandru, nucsoara, piper, iasomie, trandafir, iris, lacramioare, mimoza, piersica, lemn de santal, mosc, miere, patchouli si cedru. Este un parfum caruia nu-i gasesc cusur. Este misterios, magnetic, luxos, si foarte rezistent. Il simt si a doua zi in par. Iar sticluta...este absolut adorabila.
De Kayali Invite Only Amber 23 m-am indragostit in octombrie. Este o aroma sofisticata, perfecta de purtat toata luna decembrie. Miroase efectiv a Craciun (are note de visine, miere, ciocolata, alune, scortisoara, trandafir,
ambra, oud, vanilie, lemn de santal, paciuli si mosc). Si nu, nu e dulce deloc. Cel putin pe pielea mea.
Am cumparat intai o sticluta de 10 ml, iar de Black Friday una de 100 ml. A fost una dintre cele mai bune investitii parfumistice facute de mine anul trecut. De fiecare data cand il folosesc, ma reindragostesc de el.
p.s.: daca nu as fi stiut brandul, as fi crezut ca e ceva de nisa.
Angels' Share de By Kilian este un parfum pe care mi l-am dorit luni intregi. L-am mirosit vara trecuta in Obsentum si de atunci m-am tot gandeam la el. Am fost la un pas de a-l cumpara de Black Friday, dar pana la urma mi-am luat altceva.
De Craciun mi l-am facut cadou si am putut dormi linistita. Si da, am de gand sa evit o vreme Obsentum sau alte parfumerii.
Revenind la parfum, pot sa va spun ca este un parfum ambrat, condimentat, cu note de coniac, scortisoara, boabe de tonka, pralina, vanilie si lemn de santal. Perfect de iarna.
Princess by Vera Wang este o aroma mai light, comparativ cu ce v-am prezentat pana acum. E un floral seducator, dar mai tineresc.
Stiu de el cam de pe vremea cand scriam primele postari pe blog (2010), dar am avut impresia ca e prea dulce pentru gusturile mele. Asa ca nu l-am mirosit niciodata. Bine, nici nu l-am vazut prin vreo parfumerie, ci numai online.
Dar...in decembrie l-am primit cadou si nu-mi venea sa cred cat de pe gustul meu este. Imi pare rau ca nu l-am descoperit mai de mult, pentru ca sigur acum e reformulat (ca mai toate parfumurile) si nu mai persista la fel de mult.
Are note de crin, piersica, mar, mandarina, ciocolata neagra, guava, tuberoza, vanilie, ambra si alte note lemnoase. Iar sticluta e adorabila. Bring back sticlutele misto de parfumuri.
Voi de ce parfumuri v-ati indragostit in 2023?